Recunoștința

Instrucțiuni

Pasul 1

  • Ia-ți o agendă și așează-te undeva ca să scrii.

Pasul 2

  • Scrie 20 de motive pentru care ești recunoscător în viața ta.

Alte instrucțiuni

  • Îți recomand să scrii cele 20 de motive de recunoștință zilnic.
  • Simte recunoștința în inima ta când scrii acele motive, fii sincer, chiar fii recunoscător, fii viu în ceea ce scrii.
  • Nu este nevoie să ai motive foarte mari și importante d.p.d.v material pentru care să fii recunoscător. Fii recunoscător în primul rând pentru lucrurile pe care tindem să le uităm și să le luam de-a gata: faptul că ești în viață, faptul că ai ochi și poți vedea, ai o inimă sănătoasă, te poți deplasa, poți respira, poți auzi cu urechile tale, poți oferi un zâmbet, ai o pădure în care să mergi să te reîncarci, ai un prieten, ai părinți, ai mâncare zilnic, pentru apa pe care o bei, etc.
  • Scrie repede și nu analiza mult. Nu ai ce să analizezi, toată viața ta este plină de motive pentru care să fii recunoscător. Sunt peste tot. Viața cu tot ce vine ea la pachet este un miracol. Chiar și pentru boli poți fi recunoscător. Este foarte bine cunoscut faptul că pe mulți oameni boala i-a ajutat să-și transforme viața miraculos și acum văd boala care a trecut ca pe un dar.
  • Ca să-ți intensifici starea de recunoștință, ascultă muzică uplifting/motivațională în timp ce scrii: Colossal Trailer Music - Rasa, Olexandr Ignatov - Inspirational Piano, Tom Blakeslee - Jellyfish Ballet, Una mattina - Ludovico Einaudi

Când te ajută această tehnică

  • Când ești nemulțumit din orice și dai vina pe toată lumea.
  • Când ai nevoie de mai multe resurse în viața ta, resurse de orice fel.
  • Când vrei să-ți arăți recunoștința față de Creația lui Dumnezeu.
  • Seara, înainte de culcare, dacă vrei să ai un somn odihnitor și adânc. Atunci poți să-ți spui motivele de recunoștință în gând.
  • Când vrei să te aliniezi cu frumusețea și cursul natural al vieții.

În ce condiții se poate face

  • Oriunde.
  • Oricând.

Cum funcționează Recunoștința

Starea de recunoștință produce ceva concret în tine care mai apoi se răspândește și în lume: o energie magnetică și creatoare care leagă punți, atrage oportunități și creează lucrurile durabile.

Scrisul, ca deobicei, are ceva magic. Este o acțiune concretă, este ca și cum îți scrii destinul. De aceea este bine să îți și scrii recunoștința pe foaie.

Recunoștința este starea de a fi bogat. Când ești recunoscător simți că ai, simți că viața ta este abundentă. Pentru că nu poți să simți recunoștință pentru ceva ce nu ai.

Iar atunci când simți recunoștință în inima ta, din corpul tău pleacă un semnal energetic în jur, în Univers, și acel semnal te poziționează în viață ca fiind un om atrăgător, un om bogat, un om împlinit. Iar Iisus a spus:

“Căci celui ce are i se va da, dar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.”

Ceea ce vrea să spună este: Căci celui care este recunoscător și prin urmare simte că are, i se va da mai mult pentru că are starea de bogăție, dar de la cel care nu este recunoscător, adică simte că nu are, și ce are i se va lua.

Din experiența personală

Agenda plină cu motive de recunoștință

Obișnuiesc să umplu două pagini cu motive de recunoștință. Scriu fără să mă opresc sau să gândesc prea mult. Scriu ce-mi vine. Și funcționează miraculos că îmi vin bani, parteneriate, relații frumoase, etc.
Recunoștință n-a dat greș niciodată pentru mine când vine vorba de rezultate concrete.