Respirația Vipassana

Instrucțiuni

Pasul 1

  • Inspiri cât de mult aer poți, până la maxim, și ții aerul în tine 4 secunde, fără să dai afară deloc.

Pasul 2

  • Expiri absolut tot aerul din plămâni și din diafragmă (care e în burtă) și te ții fără aer 4 secunde.

Alte instrucțiuni

  • Începe întotdeauna prin a expira tot aerul din tine
  • Inspiri la maxim, ții 4 secunde. Apoi expiri la maxim și ții tot 4 secunde.
  • Secretul este să ții tot atâtea secunde aerul în tine cât îl ții și afară apoi.
  • Dacă ții aerul în tine 4 secunde, neapărat să te ții cu tot aerul scos afară tot 4 secunde.
  • Dacă alegi 3 sau 5 secunde, fă la fel.
  • Contează să fie același număr de secunde.
  • Fă acest ciclu minim 3 minute încontinuu.

Când te ajută această tehnică

  • Când ești foarte emoționat înainte de un discurs în public sau o întâlnire și ai nevoie să-ți revii
  • Când ești foarte nervos sau agitat și ai nevoie să te relaxezi repede
  • Când mintea ta e vraiște și ai nevoie de ceva spațiu și claritate

În ce condiții se poate face

  • Oricând
  • Oriunde

Cum funcționează Respirația Vipassana

Emoțiile tale sunt influențate de minte. Iar mintea este influențată la rândul ei de emoții. Este un cerc între cele două. Iar mintea și emoțiile sunt ambele influențate de respirația ta. Când respiri foarte lent timp de câteva minute, gândurile și emoțiile tale vor fi foarte lente și mai puține. Ceea ce înseamnă că ești calm și centrat. Dacă respirația ta nu se mai mișcă timp de 4 secunde, de exemplu, cu atât mai puține gânduri și emoții vei avea.

Când expiri aerul din tine, dai afară aglomerația de gânduri și emoții negative. Când inspiri aerul, inspiri o stare de spirit nouă și curată.

Adică expiri ce este vechi și dăunător și inspiri ce este nou și benefic.

Din experiența personală

Călătoria la munte

Eram o dată în mașină cu o prietenă foarte bună și mergeam într-o călătorie prin țară. La un moment dat am ajuns să discutăm în contradictoriu, iar eu eram foarte nervos. A oprit mașina și m-a invitat să cobor și să iau o gură de aer. Eram la munte. M-am dus la câțiva metri între brazi și am început să fac Respirația Vipassana. În aproximativ 3 minute de făcut această tehnică nervii aprigi au dispărut și am început să zâmbesc, m-am dus înapoi la mașină și ne-am îmbrățișat.

La masă cu prietenii

Eram într-o zi la masă cu prietenii și să mă simțeam foarte irascibil și iritat. Nu scoteam nici un cuvânt, pentru că aveam o stare foarte nașpa. Trebuia să fac ceva, altfel puteam foarte bine să plec acasă pentru că starea mea de spirit îmi influența și prietenii lângă care stăteam. Am început să fac Respirația Vipassana, și după vreo 5 – 10 minute de respirație făceam glume și aveam chef de socializare. Iar prietenii mei nu și-au dat seama ce-am făcut de mi-am schimbat starea decât după ce le-am spus.

Mergând pe stradă

De multe ori fac această tehnică în timp ce merg pe stradă și vreau să-mi eliberez mintea de gânduri și să mă centrez, să revin în centrul ființei mele.