Cum recunoști iubirea adevărată?

Prin marea de confuzie mentală, verbală și emoțională, iată cum recunoști iubirea autentică despre care se vorbește atât de mult dar este atât de puțin trăită de majoritatea:

Iubirea adevărată este foarte rară printre oameni din simplul motiv că mințile liniștite sunt foarte rare.

Nu poți experimenta iubirea în nici un sens dacă nu meditezi zilnic măcar vreo oră ca să-ți faci mintea să tacă și să poată inima să se activeze și să radieze.

Iar dacă ajungi să te iubești pe tine în adevăratul sens al cuvântului, îi vei iubi în exact aceeași măsură, automat, pe absolut toți ceilalți.

Nu există om care să se iubească pe sine cu adevărat, dincolo de cuvinte și fără să-i iubească la fel de mult și pe ceilalți.

Când iubești cu adevărat ești pur și simplu ca un Soare: nu ai o direcție în care îți îndrepți căldura, nu ai o preferință de oameni către care îți îndrepți căldura și nu pui nici o condiție pentru căldura pe care o emani în jur.

Aia e iubire autentică și am experimentat-o doar de câteva ori în viața mea în condiții foarte speciale de meditație, alimentație și trăire doar* în momentul prezent.

Iubirea nu răsare în tine dacă ai multe gânduri și o minte relativ agitată. Nu are loc de buruiene. Este ceva prea grațios și firav dintr-un anumit p.d.v ca să răsară în ape tulburi și agresive.

Și iubirea care răsare, dacă răsare, nu este a ta și nu se îndreaptă către nimeni preferențial.

E pur și simplu o stare de extaz care “te alege pe tine ca gazdă” pentru că are spațiu și loc liber pe unde să răsară.

Iar în acel moment tu nu prea mai ești tu, te simți una cu totul, ești un tot, ești unul cu totul și toți. Vorbesc din ce-am experimentat.

Poți spune despre un bec aprins că se luminează doar pe sine sau că îi luminează doar pe ceilalți dar pe sine mai puțin?

Nu, este imposibil.

E pur și simplu o sursă de lumină în aceeași măsură și pentru el și pentru ceilalți. Iar ceea ce-l aprinde este curentul electric.

În acest caz, curentul electric poți spune că este Dumnezeu.

La fel și cu iubirea care se aprinde în om. Omul este ca becul.

Și curentul electric există nonstop pe fir, dar dacă becul este ars, nu se va aprinde oricum.

La fel și cu Dumnezeu. El este mereu pe fir, gata să se aprindă în tine prin iubire, dar dacă tu miroși a ars de la prea mult gândit, nu se aprinde nimic grațios în tine.

Iar când tu te vei iubi cu adevărat pe tine însuți, așa cum se tot vorbește pet net și prin cărți, chiar și măcar pentru câteva ore, vei recunoaște imediat asta după următoarele simptome frumoase:

  • te simți foarte liniștit, culcușit și confortabil cu tine și în tine (centrat)
  • sentimentul de singurătate și gol dispare
  • devii șarmant, hazliu și calmant pentru ceilalți
  • simți un sentiment de noblețe în tine
  • simți compasiuni și înțelegere pentru tine și pentru oameni
  • începi să dansezi singur de bucurie, eventual
  • simți o încredere și o siguranță în tine 100%
  • foarte puține gânduri spre deloc îți mai trec prin minte
  • te bucuri pur și simplu de starea ta fără să mai ai nevoie de ceva sau cineva care să te anime

Ar mai fi și alte simptome diverse, dar acestea sunt cele mai importante pe care le-am experimentat eu.

Pe curând! 🙂