Dacă ești sincer ai cel mai mult de câștigat! Adevăr sau mit?

Mulți oameni se plâng că atunci când sunt sinceri cu cei din jur, ajung să sufere și au de pierdut în viață. Cum vine asta?

Hai să vedem!

Ce este sinceritatea? Din experiența mea am văzut că sinceritatea nu este nici mai mult, nici mai puțin decât afirmarea deschisă a realității despre tine și lucruri.

Adică a spune adevărul despre ce simți, ce gândești și lucrurile care se întâmplă te duce la pierzanie ?

Mi se pare mie sau ceva nu se leagă ? Cred că ești și tu de acord.

De ce ai ajuns la concluzia asta totuși și care e adevărul din spatele acestei încurcături ?

Lucrurile se petrec în felul următor:

Dacă ai fost puțin mai curajos când erai mai mic, ai spus adevărul despre ce ești, ce simți, ce gândești, ce-ți place și ce nu-ți place și lucrurile pe care le faci.

Atunci oamenii din jurul tău au reacționat agresiv într-un mod sau altul la adevărul tău. De ce asta?

Pentru că atunci când îți păstrezi inocența, spui adevărul și esti sincer, exprimi lucruri pe care cei mai mulți nu au curajul să le exprime. Și cu asta îi șochezi pe oameni și îi scoți din carapacea lor. Nu le place asta. Nu vor să fii diferit de ei și nu vor să-i lași în urmă prinzând aripi.

Le este frică să facă diferit de cum au fost învățați la rândul lor de alții și încearcă să-ți transmită și ție frica asta.

Și atunci ei îți spun că: ești mic și nu știi nimic, vei avea o viață grea dacă nu asculți de ei, te vor părăsi, nu le place de tine așa, vei avea viață grea cu ei și alte amenințări și prevestiri sumbre.

Atunci trebuie să-ți faci datoria față de tine. O datorie extrem de importantă:

Spune adevărul cu orice preț! Asumă-ți riscul! Aruncă-te de pe stâncă!

Și crede-mă, prețul pe care îl plătești când spui adevărul este incomparabil mai mic decât prețul pe care îl plătești pentru că n-ai curajul să fii sincer în repetate rânduri.

Când te abții de la adevăr și sinceritate cu tine și cu ceilalți, se va întâmpla un lucru care te va degrada:
Vei începe să te acoperi cu minciuni, nesiguranțe, frici și neclarități. Și ajungi peste ani de zile să nu mai ai curaj să privești viața în față așa cum este.

Familia, profesorii și prietenii te învață să porți măști în diverse contexte.

Ce lucruri extraordinar de simple și frumoase se întâmplă atunci când ești sincer și spui adevărul ?

Hai să-ți zic ce mi-au adus mie adevărul și sinceritatea până la 22 de ani cât am acum! Yay!

Lucrez de acasă sau de unde vreau în lumea asta, cât vreau și când vreau. Nu sunt plin de bani dar câștig decent pentru început. Aleg mereu cu cine să lucrez și lucrez cu oameni mai experimentați decât mine de la care am multe de învățat și cu care m-am împrietenit. Ei mă plătesc ca să învăț lucruri practice, super faine și să le aplic în afacerile și munca lor. Lucruri care mă ajută și pe mine în prezent și în viitor.

Mi-am păstrat dreptul de a alege eu ce lucruri să învăț.

Fiecare pagină de carte sau minut de curs pe care îl urmăresc este pentru că eu așa aleg, e practic, îmi place și mă ajută.

Am dat peste o fată care e perfectă pentru mine din toate punctele de vedere. Nu aș putea să-mi mai doresc ceva în plus de la ea. Și este așa cum mi-am imaginat. Suntem de 9 luni împreună și deși avem provocări mari unul cu celălalt din cauza orgoliilor, în final trecem peste, evoluăm și învățăm împreună.

Am prieteni puțini, dar cărora le-am spus cele mai sensibile secrete ale mele. Prieteni în care pot să am încredere în orice privință fără nici măcar să-mi treacă prin cap că mi-ar trăda încrederea.

Familia s-a obișnuit că fac ce vreau și când vreau. La început au pus multă presiune pe mine să mă conformez, dar nu am cedat și acum în mare măsură îmi respectă deciziile.

În fine, ți-am povestit destul. Ar mai fi multe de povestit despre mine, dar ai prins esențialul: am ajuns să trăiesc așa cum puțini tineri trăiesc. Viața mi-a dat ce-i mai bun și mai adevărat tocmai pentru că eu i-am spus adevărul și am fost sincer. Mi-a scos în față un drum unic, personalizat pentru mine, diferit de al celorlalți.

Când spui adevărul și ești sincer, nu mai pui straturi și bariere între tine și viață. Si ghici ce? Viața va ști ce să-ți ofere în fiecare plan al vieții tale!

Cum să știe viața ce să-ți dea când vine vorba de vocația ta, felul în care îți câștigi banii, prieteni și relație de cuplu, călătorii, studii, sănătate și altele ?

Dacă ești sincer și spui adevărul oamenii vor simți și vor ști cine ești în așa fel încât:

  • vor ști cum să te trateze
  • vor ști ce-ți place și ce nu-ți place
  • vor începe să te respecte cu adevărat
  • se vor auto-elimina natural din viața ta dacă nu ți se potrivesc
  • vor fi inspirați de adevărul tău

Dacă ești sincer și spui adevărul înseamnă că îți urmezi inima și vei ajunge să faci ceea ce-ți place în viață și să câștigi bani buni pe asta. Îți vei găsi locul perfect în această lume.

Cum ar putea viața să-ți spună care e locul tău în lumea asta dacă tu nu ai curaj să-i arăți ce ești și cine ești dincolo de măști, dincolo de frici ?

Dacă minți, porți măști, te prefaci sau nu ai curaj să ceri ce-ți dorești de la tine, de la ceilalți și de la viață în general, vei primi exact aceste lucruri sub formă de: job, relații, menire în viață, sănătate, la ce ești tu cel mai bun, comportamente din partea celorlalți. Prin urmare vei trăi o minciună.

Și nu merită, prietene. Crede-mă, nu poți păcăli viața. Are un fel magic de a-ți da exact ce-i dai și tu ei. Nu pot să-ți explic pas cu pas cum face asta, dar o face negreșit. Să nu te îndoiești niciodată de asta.

A spune adevărul și a fi sincer nu e așa de rău precum pare și precum te fac ceilalți să crezi. E mult mai ușor decât să te îmbolnăvești, să muncești ce nu-ți place, să ai relații false și să-ți spună alții ce să faci.

Sinceritatea radicală nu este o tehnică și nu este ceva special. Este pur și simplu a accepta realitatea așa cum este și cum se întâmplă și a vorbi despre ea așa cum este, fără straturi, fără ocolișuri și fără ochelari aburiți.

De multe ori, a spune adevărul înseamnă lacrimi, suferințe și aparente catastrofe. Și nu ajunge să spui doar adevărul parțial sau să fii doar parțial sincer! Fii radical de sincer despre ce simți, ce gândești și ce vrei! Uimește-te pe tine!
Te vei simți profund inconfortabil la început, poate îți tremură genunchii, poate vei începe să plângi, poate te vei certa cu scântei. Am trecut prin toate!

Dar asta doar temporar! Nu te lăsa păcălit! De fiecare dată, fără excepție, adevărul te va conduce la lucruri extraordinare la care nici nu te așteptai! Lucruri care ți se potrivesc ție perfect!

Nu vei ști dinainte cum se va întâmpla, dar se va întâmpla fără îndoială! Asta înseamnă să ai credință și răbdare!

Nu știu cât durează până ce vei vedea luminița de la capătul tunelului, dar îți spun că trebuie să continui să fii sincer indiferent de ce-ți spun circumstanțele!

Asta înseamnă să ai putere interioară, demnitate, noblețe și omenie adevărată!

Crează-ți o cultură a adevărului! Fă din sinceritate și adevăr ceva firesc pentru tine!

Atunci vei străluci! Te vei întoarce la “a fi tu însuți”. Te vei simți și te vei mișca liber, ca o pasăre pe cer. Vei vedea că viața îți va trimite ajutoare, mentori, prieteni reali și multe lucruri care ți se potrivesc și de care ai nevoie. Și asta pentru simplul fapt că ai spus adevărul și ai exprimat sincer ce ești, ce ți se potrivește și de ce ai nevoie. E atât de simplu!

Ține minte! Ești tu față în față cu viața! Ce-i oferi tu ei, exact asta îți va oferi ea înapoi! Fără excepție, indiferent de ce-ți vor zice părinții, prietenii, profesorii sau unii așa ziși oameni înțelepți.

La mine așa s-a întâmplat. Și asta văd și la cei din jur că se întâmplă, chiar dacă ei nu văd și nu vor să recunoască.

Dacă simți totuși că ți-e tare greu să spui adevărul, ia-o ușor. Pas cu pas. Caută ajutor, revino aici pe localhost și vei găsi sprijinul meu!

Fii adevărat și lasă-mi un comentariu mai jos ca să-mi spui dacă te ajută ce-am scris 😀 !