De ce cea mai tare dezvoltare personală o faci într-o plimbare și nu în cursuri sau cărți

În viața mea, fiecare moment este un prilej enorm de dezvoltare personală.

De fapt, cursurile și cărțile mi se par minciună pe lângă un mers cu tramvaiul alături de oameni sau o simplă plimbare pe stradă prin oraș.

Numai faptul că trebuie să mă scol dimineața din pat și să aleg ce să fac prima dată este o mare școală de dezvoltare personală.

Aparent e o alegere foarte simplă, să decizi ce să faci dimineața când te scoli din pat și mai apoi în continuare.

Dar nu e. Și am văzut că lucruri de finețe fac diferența.

În ultimul timp, chiar după ce deschid ochii și mă ridic din pat, fac o meditație de 5-10 minute care îmi duce atenția în inimă, îmi liniștește mintea (da, mintea e activă chiar de înainte să mă deschid ochii efectiv) și îmi trezește tot felul de procese benefice în corp. Această meditație o poți găsi la: Activarea inimii

Faptul că am ales să fac acest exercițiu de 5 minute dimineața, imediat ce m-am sculat, face o mare diferență pe întreaga durată a zilei.

Diferența dinte a face acel exercițiu și a nu-l face poate fi o minte plină de griji care îmi dă anxietate amintindu-mi de conversații în care m-am certat cu cineva sau de îmi aduce oricum o agitație mentală când eu abia mă spăl pe dinți.

Faptul că am făcut alegerea de a face acea meditație simplă pentru inimă, mi-a mutat energia din minte în inimă și prin urmare mi-a afectat în bine ziua pe următoarele 6 ore.

Asta e o alegere, este o disciplină.

Eu trăiesc singur și nu am job sau facultate. Lucrez de acasă la laptop.

Neavând pe nimeni care să-mi spună ce să fac, trebuie să-mi decid fiecare moment din zi: ce mănânc, când dorm, cum cine mă întâlnesc, când meditez, cu cine lucrez, cum fac bani, etc.

Și mi se întâmplă să o dau în bară, să fac alegerile nepotrivite. Mai exact fac ce-mi ordonă mintea, nu ce-mi șoptește inima.

Și fie vorba între noi, inima are dreptate în 100% dintre cazuri

Dacă într-adevăr îți asculți inima și nu te păcălești, e o diferență pe care mulți o ratează, ei cred că își ascultă inima, dar de fapt ei își ascultă niște sentimente corupte de minte și au impresia că și-au ascultat inima.

De fiecare dată când îmi ascult inima și fac ce zice ea, ziua mea se transformă uneori miraculos și primesc bucurii peste bucurii. Mă simt excelent!

Noi avem trendul ăsta cu dezvoltarea personală prin tehnici întortocheate, cursuri speciale, formări, cărți, etc.

Dar cu adevărat îți spun, fiecare moment din zi pe care dacă-l lași așa cum este, fără să-ți dorești să fii în Hawaii pe plajă în acel moment, este un mare învățător pentru tine.

Alaltăieri am fost până la părinții mei acasă, că stau aproape de mine și suntem în relații bune.

Era doar mama acasă. Mi-a pregătit niște mâncăruri faine și niște povestiri din ce i s-a mai întâmplat pe la servici sau prin cercurile sociale prin care se mai învârte.

La plecare, eram la ușă să ies și îi spun: Vino-‘ncoa să te îmbrățișez!

În general ne îmbrățișăm, dar nu neapărat.

Vine la mine, mă îmbrățișează, eu sunt mai înalt decât ea, mă bate pe spate, iese din îmbrățișare rapid spunând niște chestii neimportante și iarăși simt că nu a fost naturală în acea îmbrățișare și că nu a simțit-o pe deplin.

Și îi spun:

Mamă, când îmbrățișezi pe cineva, nu-l mai bate pe spate și ia-ți un moment fără gândire, un moment în care să simți pieptul persoanei cum se lipește de al tău, șă-i simți căldura.

Apoi, după ce ieși ușor din îmbrățișare, uită-te la el 2 secunde cu o privire din inimă, fără să spui nimic. Savurează momentul, este întâlnirea dintre doi inimi și suflete umane, este imens!

Apoi poți să-i spui ce vrei omului.

Și uite cum o simplă îmbrățișare este o școală de dezvoltare personală.

De multe ori când merg cu tramvaiul sau cu autobuzul și eventual mai este și aglomerație care te poate irita, fac un exercițiu foarte natural și Dumnezeiesc:

Încerc să văd cu adevărat și să simt toate ființele din acel autobuz.

Unii poate miros ciudat, alții sunt îmbrăcați ca la piață, poate alții sunt mai boschetari, dar eu încerc să cobor din această dimensiune a etichetelor și a superficialității și mă duc în dimensiunea inimii, care este cu totul altă poveste.

Mă duc în inima mea, în piept, iar de acolo simt inima fiecărei ființe din acel autobuz, le simt existența tuturor.

Și îți spun, uneori o șocant și chiar ciudat să-ți dai seama:

Băăi, ești nebun?!! Sunt înconjurat de atâtea creaturi care se mișcă și pulsează în jurul meu! Ce tare! Ce bogăție! Ce familie mare!

Și acum când scriu iese din nou la suprafață acea surprindere și un sentiment de frăție și familie față de străinii din autobuz și nu numai.

Noi în general nu suntem prezenți, dormim pe noi, gândurile și etichetele noastre sar în toate unghiurile din mintea noastră, suntem abuzivi față de realitate, nu o lăsăm să fie așa cum este, nu o simțim cu adevărat.

În somnul nostru, noi spunem că: aaa, da, oameni, îi văd în fiecare zi, de multe ori mă și irită și mă impresionează doar cei care sunt îmbrăcați strălucitor sau au ceva aparte.

Dar vrei să-ți spun ce are fiecare om strălucitor și aparte la el? Fiecare om, indiferent că e boschetar sau președinte:

Faptul că are o inimă care îi pulsează în piept, sângele care îi curge prin vene și sufletul care îl animă. Faptul că fiecare om este animat și ținut în viață de același Dumnezeu.

Nu e puțin lucru deloc! Un om care se mișcă în fața ta este diferența dintre mort și viu, realizezi asta?

El ar fi putut să fie mort, dar e viu, și e în fața ta!!

Ce miracol! Dumnezeu încă mai pulsează în acea formă, în acel om.

Privește-l cu atenție, simte-l. Nu e de ici de colo!

Poate ți se pare cel mai banal lucru din lume: omul de zi cu zi pe care îl vezi mergând pe stradă.

Dar nu e! În spatele lui stă ceva magic, ceva ce pulsează și în tine. Dar îți trebuie mare tăcere, atenție și grație ca să simți acel moment atât de viu. Asta este adevărata fericire.Și nici mie nu mi se întâmplă întotdeauna.

Eu iubesc fiecare om pe care îl văd pe stradă, de fapt chiar acum în timp ce scriu acest rând îmi simt inima cum se aprinde efectiv.

Îi iubesc nu pentru succesul sau eșecul lor, nu pentru hainele lor, ci pentru faptul că știu că în el pulsează o inimă.

Nu fă diferența între inimi! Nu fă diferența între oameni!

La suprafață unul e de succes, altul poate e ratat și e alcoolic, dar dacă mergi în adâncul lor, este acea inteligență, acel Dumnezeu care pulsează prin amândoi.

La asta să fii atent când privești orice om pe stradă, la interiorul lui!

Pentru mine, un prilej de dezvoltare personală este și o simplă plimbare pe stradă.

Pentru mine, o plimbare nu este niciodată “o simplă plimbare”.

De ce?

Încerc să nu mai iau lucrurile simple și banale de-a-gata.

Din experiență știu că lucrurile cele mai banale și simple ascund o ocazie de iluminare, o ocazie de a trăi extazul de a fi în viață și de a te mișca pe acest Pământ în această călătorie.

Când merg pe stradă încerc să-mi simt picioarele cum pășesc și respirația. Încerc să văd copacii cu adevărat.

Înainte nu vedea copacii, chiar dacă mă uitam la ei. Pentru că mă uitam la ei prin enșpe lentile și filtre care răsăreau automat din somnul în care dormeam, chiar mergând pe stradă.

Și nu mă refer la starea de somnolență, ci la faptul că mă gândeam tot timpul în altă parte decât eram în realitate.

Când mai faci o plimbare, lasă realitatea să te pătrundă, să vină ea spre tine, așa cum este. Fii ca o vale.

Noi ce facem în general? mergem pe stradă și suntem abuzivi cu realitatea, cu momentul prezent, chiar fără să vorbim.

Pentru că la nivel subtil energetic și invizibil, noi bombardăm momentul prezent în care suntem chiar acum cu sute de gânduri aleatorii unul după altul. Astupăm realitatea cu aceste gânduri. Punem tot felul de prostii aleatorii și cu adevărat neimportante pentru realitatea de sub nasul nostru: faptul că pășim pe stradă și bate vântul.

De asta zic că suntem abuzivi.

Și acest fapt se poate vedea pe corpurile oamenilor care trec pe lângă tine. Bineînțeles, întâi privește întâi la tine, dar observă încordarea oamenilor care trec pe stradă:

  • brațe încordate și mișcate cu repeziciune, ținute la distanță de corp într-o poziție încordată, de parcă fiecare ar avea bicepși de 40 cm.
  • mers sacadat, de robot
  • capul în pământ

Și alte semne care îi dau de gol că spun într-un fel sau altul în sinea lor: Nu, nu sunt mulțumit de acest moment așa cum este și pentru asta sunt rigid, încordat și am gimasa asta pe față.

Eu asta fac când mă plimb. Simt și observ realitatea, sunt prezent. Asta e o mare școală de dezvoltare personală. Îți șlefuiește simțurile, profunzimea.

În experiența mea am văzut că lucrurile simple sunt cele mai puternice și ne pot ajuta să creștem cel mai mult dacă le dăm atenție și ascultare.

Dar noi avem acest trend cu seminariile de dezvoltare personală, cărțile avansate, citatele motivaționale, tehnicile întortocheate.

Avem impresia că realitatea din acest moment nu este deajuns așa cum este. Avem nevoie de ceva mai mult, mai special, mai complex, mai întortocheat. Altfel rămânem proști și nedezvoltați.

Nu este așa.

Rămâi nedezvoltat dacă nu dai atenție vieții de sub nasul tău. Fiindcă nu simți vântul, nu îți simți picioarele cum pășesc, nu ai răbdare să vezi ce simt oamenii care vorbesc cu tine, dincolo de cuvintele pe care ți le transmit. Vrei întotdeauna să fii în altă parte și subminezi valoarea enormă a lucrurilor simple și banale.

De aia rămâi nedezvoltat.

Noi vrem mereu să forțăm viața, să o facem așa cum vrem în sensul că dacă s-ar putea, să evităm a fi sinceri cu noi, să evităm a lua decizii conștiente în fiecare moment, să evităm să ne deschidem inima față de oameni și să fim vulnerabili, dar în schimb să mergem la super seminarii de dezvoltare personală și să ne cumpărăm cărți care ne vorbesc despre levitație.

Asta fac oamenii în general.

Dacă te-ai lăsa lucrat de viață și ai dansa cu ea, așa cum vine în fiecare moment, dacă ai comunica strâns, sincer și vulnerabil cu viața ta din fiecare moment, ai ajunge un geniu, un om mare, un om de o profunzime extraordinară.

Vorbesc din experiență.

Noi căutăm să ne dezvoltăm superficial, programat la oră fixă și forțat. Gen: lasă că voi citi cărți x care se spune că sunt foarte bine și voi merge la seminarul y care îmi va schimba viața.

Dar viața te așteaptă chiar acum să faci o schimbare în bine, să faci o alegere conștientă chiar acum și să te trezești.

Când bagi o mâncare în gură, și încerci să-i simți consistența și să-ți dai seama ce efect va avea acea mâncare asupra emoțiilor și minții tale, atunci de dezvolți personal.

De exemplu, nu vrei să mănânci ceva care are zahăr dacă te aștepți ca în următoarele ore să fii concentrat pentru un proiect serios și important. Zahărul este pentru somn, sex și filme. Îți dă relax și ți-o scoală.

Viața îți dă ocazia să te dezvolți personal la maxim prin simplul fapt că trebuie să decizi în fiecare moment cine vrei să fii, unde vrei să fii, în preajma cui și făcând ce!

Asta-i cu dezvoltarea personală.

Cursurile și cărțile sunt foarte bune în sinea lor, totuși nu se vor compara niciodată cu măreția și spontaneitatea vieții care ți se relevă în fiecare moment!

Pace!

Etichete: , , , , , ,