De ce Marketingul a devenit un domeniu complicat și evitat de tineri?

Ca de obicei, viața este așa cum este, nu altfel. (te-ai prins 😀 ?)

Dar oamenii, pentru că au mintea scăpată de sub control, plină de mii de gânduri aleatorii, ajung să complice viața.

Cum? Simplu.

Mii de gânduri subiective fără nici un control, ajung să devină ochelarii prin care omul se uită la realitate.

Și pentru că are acei “ochelari” pe ochi, el nu vede realitatea așa cum este, ci o interpretează subiectiv prin prisma acelor “ochelari” compuși din mii de gânduri rupte de realitate.

Am devenit superficiali și nu mai știm să fim simpli și autentici. Superficialitatea are nevoie de complexitate și complicații ca să poată exista. Adevărul va fi întotdeauna caracterizat de o simplitate izbitoare.

Acestea sunt cauzele pentru care Marketingul și mii de alte lucruri sunt interpretate greșit și au devenit complexe și complicate.

Ce este Marketingul dincolo de ploaia de interpretări și păreri subiective ?

Marketingul este în esență, dorința sinceră de a contribui în viața celorlalți cu ce ai tu mai bun.

Atât, restul sunt detalii și unelte tehnice de care te folosești.

Este o dorință sinceră de a contribui din care răsar: empatia, simțul realității și sinceritatea.

De ce Marketingul este văzut ca un lucru complicat și mulți oameni eșuează la greu când vine vorba de acest domeniu?

Pentru că majoritatea oamenilor sunt prea concentrați pe ce fac ei și cu greu văd mai departe de identitatea și produsul lor.

Să ne înțelegem:

Nu ai cum să faci Marketing când pui înaintea dorinței sincere de a contribui, identitatea, produsul și câștigul tău.

Ca să faci Marketing ai nevoie de simțul realității și empatie ca să vezi cu ușurință care sunt nevoile reale ale clientului.

Ai nevoie de bun simț și dorința sinceră de a contribui, ca să-ți dai seama că atunci când îți faci un website sau o reclamă, acestea trebuie să facă referire la nevoile clientului și nu la identitatea personală a produsului sau proprietarului.

Dacă faci cărți frumoase, nu scrie că faci cărți frumoase și ușor de citit, ci scrie:

Scriu cărți care te vor scoate din starea de depresie și îți vor da avânt și energie pentru un nou început.

Ai observat ceva evident?

19 cuvinte vorbesc despre nevoia clientului și doar 2 cuvinte despre produsul tău, ce faci tu.

Care este starea în care l-ai găsit pe client?

În depresie.

Care este nevoia lui?

Transformarea stării depresive într-o stare de avânt și energie pentru un nou început.

Deci, ce faci tu?

Nuuuu, nu scrii cărți! Nu interesează pe nimeni asta, înafară de părinții tăi.

Tu ești omul care îmi poate transforma starea depresivă într-o stare de avânt și energie.

Exemplul meu personal

De prin noiembrie 2015, eu făceam website-uri în wordpress și reclame Facebook.

În martie 2016, m-am hotărât ca de acum, când mă întreabă cineva cu ce mă ocup, eu să spun:

Ajut traineri, coachi și terapeuți să-și monetizeze munca.

Observă marketingul din propoziție.

Ce făceam eu concret, la modul tehnic? Website-uri și reclame.

Ce “marketam” că fac? Eu ajut traineri, coachi și terapeuți să-și monetizeze munca.

Ce făceam în realitate? Le făceam trainerilor, coachilor și terapeuților, website-uri și reclame pentru ca ei să-și monetizeze serviciile. Dar m-am hotărât să spun doar ultima parte “să-și monetizeze serviciile”.

Și acum să vezi ce mi s-a întâmplat 🙂

Am fost o dată la un workshop restrans la care participau 7 persoane.

Într-o pauză, doamna care conducea workshopul și care mă cunoștea, m-a întrebat: cu ce te ocupi acum?

Eu i-am răspuns cu propoziția de mai sus.

În momentul ăla, ea și încă o doamnă au spus:

Dar de asta am și eu nevoie!

Cam ăsta-i Marketingul la modul cel mai simplu. Crezi că interesa pe cineva de acolo că fac website-uri și reclame? Nu, website-uri și reclame face toată lumea.

Pe oameni nu îi interesează că tu ai un produs sau un serviciu.

Îi interesează că ai o soluție transformatoare pentru problema lor.

Câte cursuri crezi că trebuie să iei ca să ajungi la concluzia asta de bun simț ?

Dacă mie îmi este foame, tu degeaba îmi spui că faci mango-papaiano, dacă nu-mi spui cum acel mango-papaiano îmi va transforma foamea într-o stare de sațietate.

De ce oamenii îți refuză produsul sau serviciul?

Pentru că apari în fața lor și vorbești despre tine, despre identitatea ta, despre ce faci tu, fără să faci apel la nevoile lor reale.

Asta înseamnă că nu prea te-a interesat să empatizezi cu ei și să te uiți în ograda lor ca să vezi ce nevoi au.

Ți se pare rocket science să te interesezi sincer de client și să-i spui doar cum poți să-i transformi durerea în plăcere?

Să zicem că ești programator și că faci website-uri.

  • Ai impresia că pe oameni îi interesează website-urile în sine?
  • Când ai văzut ultima dată un om că ține un website în brațe și se simte împlinit și fericit cu el?
  • Când ai văzut ultima dată un om care le spune prietenilor cât de fericit l-a făcut o pagină web?

Înțelege un lucru

În lume sunt miliarde de website-uri, nu website-urile în sine îl fac pe om fericit, ci rezultatul final pe care acesta i l-a adus. Transformarea pe care a făcut-o în viața lui cu ajutorul website-ului.

Poate că îl face fericit faptul că acum are un loc în care să-și împărtășească gândurile și sentimentele cu ceilalți, un blog.

Sau poate că îl face fericit faptul că acum își poate întreține pasiunea pentru că website-ul pe care i l-ai creat îi vinde tablourile cu succes.

Reține: îl face fericit faptul că își poate întreține pasiunea, nu piesa tehnică pe care i-ai facut-o, website-ul.

Așa că mergi la el și spune-i că o să-i creezi o unealtă care în 6 luni o să-i aducă minim 2.000 lei lunar cu care își poate întreține pasiunea de a picta tablouri.

Este foarte simplu:

Orice om își dorește fericirea și împlinirea la finalul călătoriei alături de tine.

Nimeni nu vrea cu adevărat website-uri virtuale pentru că nu le pot îmbrățisa și nu pot împărtăși sentimente cu acestea.

Cât de mult Marketing crezi că trebuie să înveți din cursuri și cărți ca să-ți dai seama că trebuie să faci un lucru foarte simplu:

Să spui sincer și entuziasmat ce transformare poate aduce produsul tău în viața mea.

Până la urmă, Marketingul înseamnă să stii să-ți faci un prieten și să ai o relație sinceră și autentică cu el, pe termen lung.

Și de vei căuta să înlocuiești aceste valori omenești care te fac un om priceput la Marketing, vei da greș, mai devreme sau mai târziu.

Bun, te las acum.

Amintește-ți: Spune-mi doar cum cheia ta îmi va repara mașina și mă voi putea bucura de calătoria mea în jurul lumii. Nu-mi vinde chei.