De ce nu recomand sporturile de contact: box, kick-boxing, judo

Sunt conștient că prin acest articol contrazic o istorie întreagă de sporturi de contact. Și ce dacă, și fumatul are o istorie întreagă, asta nu înseamnă că nu trebuie să vorbim despre pagubele pe care ți le face.

Ușor, ușor, ne trezim.

Bun. Acum să încep povestea:

Am făcut box aproximativ 1 an și jumătate la categoria 75 kg. Și am ajuns până la performanța de a lua locul 2 la Cupa României la juniori.

Cu ce m-am ales?

M-am ales cu mai multă disciplină, o condiție fizică foarte bună și mi-am călit caracterul, ca să zic așa.

Ce am pierdut la nivel fizic?

Fizic, am pierdut doi dinți de jos care mi s-au rupt în timpul meciurilor (asta s-a întâmplat cu 7 ani în urmă). Da, s-au rupt mai mult pentru că erau cariați și slăbiți deja. În general nu se rup dinți, se întâmplă foarte rar. Totuși, nu s-au rupt pentru că a suflat vântul, a fost nevoie de niște lovituri.

Tot fizic, mi-am rupt și nasul. În termeni medicali, m-am ales cu o deviație de sept. A fost nevoie să fac o operație dură la nas ca să pot să respir normal.

Și încă nu respir la capacitatea la care respiram înainte să fac box. Nu numai că nu respir la capacitatea pe care o aveam înainte, dar din cauza operației se pare că și simțul olfactiv (a simți mirosuri) mi s-a diminuat puțin.

Alte daune fizice? Da, mai sunt cu siguranță la nivel la un nivel micro, care nu se observă.

Să nu crezi că sute de lovituri primite în corp nu și-au lăsat amprenta.

Și ca bonus, am avut un coleg care făcea judo de câțiva ani, și de la atâtea trânte câte și-a luat, a ajuns să aibă un fel de fisură pe la nu știu ce organ interior. Și de ce nu ar avea? Corpurile nu se nasc ca să fie trântite toată ziua de saltea. Îți dai seama ce presiune se pune asupra organelor interioare și câte micro-leziuni se produc? Efectele pot apărea și peste 10 ani, desigur, și nu vei ști că e de la judo.

Ce am pierdut la nivel emoțional și energetic?

Având în vedere că am stat într-un mediu în care ieșeau foarte des la iveală foarte des frici, furie, simțul competiției de tipul care-pe-care sau sentimente de superioritate/inferioritate, pot spune că pagubele emoționale și energetice asupra mea sunt destul de mari.

Și lucrurile astea emoțional-energetice au efecte vizibile dar și efecte mult mai subtile pe care nu le-ai lua în considerare. Sunt lucruri care nu se pot măsura băbește: “lasă frate, dacă ești întreg la minte înseamnă că ai rămas sănătos”. Vorbim de niveluri de adâncime a pagubelor care nu se văd.

Care este motivul pentru care nu-ți recomand să te înscrii la sporturi de contact: box sau kick-boxing?

Frate, tu ai un corp super complex, intuitiv, extra-inteligent și sensibil care s-a format în milioane de ani.

Corpul tău face milioane de procese zilnic, fără ca tu măcar să-ți dai seama. Atât este de inteligent și de valoros.

Corpul tău este singura casă în care ai să trăiești pentru tot restul vieții.

Nu ți se pare puțin absurd să mergi într-un mediu în care primești constant lovituri în corp?

Cum privesc eu acum lucrurile de la un nivel spiritual, este că tu accepți de bună voie să-ți fie lovit corpul care te susține întreaga ta viață și pe deasupra mai lovești și corpurile altora, “de dragul sportului de performanță care te face bărbat și îți construiește un caracter de învingător”.

Te interesează să fii sănătos, fericit și armonios sau să-ți boxezi corpul în așteptarea unor recompense?

Frate, dacă ești interesat cu adevărat de sănătatea ta fizică și emoțională citește mai departe, dacă nu, fă ce vrei, oricum e alegerea ta.

Argumente PRO cu care ar veni unii pentru înscrierea la sporturi de contact

Argumentul nr. 1: Te face bărbat adevărat

Contra-argument: Bărbat adevărat ești atunci când ai curajul să accepți adevărurile crude pe care ți le livrează viața. Bărbat adevărat ești atunci când ai puterea să accepți că ești orgolios și când ai puterea să-ți ceri iertare.

Ești bărbat adevărat atunci când ai curajul să plângi și totuși să mergi înainte ca un învingător imediat după ce ți-ai șters lacrimi. Asta se cheamă sensibilitate (mă refer la aia sănătoasă, nu la emotivitate) și sensibilitatea te face conștient de lucrurile care se petrec în tine, în ceilalți oameni și în mediul înconjurător.

Ești bărbat adevărat atunci când ai curajul să accepți că ai greșit și să înveți ceva din asta.

Ești bărbat adevărat când ai un scop mare în viață de a-i ajuta pe ceilalți oameni și îți urmezi cu perseverență acest scop.

Ești bărbat adevărat când ai puterea interioară de a renunța la manipulări și control și a acorda libertate ție și celorlalți.

Argumentul nr. 2: Te învață să te aperi în caz de ceva

Contra-argument: Frate, stai liniștit. Pe vremea când făceam box, au vrut doi tipi de la liceu să mă bată și nu am folosit nimic din ce am învățat la box. Mi-am folosit doar reflexele mâinilor care au blocat doi pumni de la doi tipi. Adică n-au reușit să-mi facă nimic, că pur și simplu i-am barat. Și aia n-am învățat-o la box. Alea sunt reflexe ale corpului. Și cu cât îți îngrijești mai bine corpul ca să fie sănătos, cu atât reacțiile și reflexele acestuia sunt mai rapide și mai eficiente.

Mergeam o dată pe stradă uitându-mă pe sus. Și deodată simt o mică înțepătură de la picioare. Trecerea o fetiță mică exact pe la picioarele mele și nu aș fi putut s-o evit dacă nu simțeam înțepătura aia de la picioare.

Aia se numește inteligența corpului. Nu se învață la box. Vine din dotare. Corpul are miliarde de celule și toate au inteligență proprie și comunică între ele. Vezi studiile științifice făcute în ultimele câteva zeci de ani.

Și cel mai bine este să ai grijă la ce gândești, la ce emoții ai, la oamenii și mediul cu care te înconjori și te asigur că n-o să dai peste boschetari care vor să te bată.

Argumentul nr. 3: Te ajută să fii cineva în viața asta și să câștigi bani, statut social, etc.

Contra-argument: Am ajuns la un nivel la care nu înțeleg absurditatea următorului lucru:

Deci tu te duci acolo în sală, îți lovești propriul corp, mai lovești și corpul unui adeversar, iar la sfârșit primești urale și ești privit ca pe un sportiv de performanță care eventual luptă pentru clubul sau țara lui. Adică lumea te privește cu admirație.

Iar tu ca luptător aștepți să câștigi și bani de pe urma acestui fapt.

Stai să văd dacă am înțeles bine: te bagi într-o luptă unde două corpuri se rănesc unul pe celălalt și aștepți să primești bani?

Vrei să câștigi bani, faimă și statut social?

Fă ceva pentru societatea în care trăiești.

Inventează ceva, descoperă ceva.

Oferă un remediu pentru o problemă sau mai multe.

Rezolvă probleme și nevoi ale oamenilor din jurul tău dacă vrei bani, faimă și statut social.

Argumentul nr. 4: Boxul este o artă, este strategie, nu este doar bătaie și pumni

Contra-argument:

Vrei să faci artă? Du-te și dansează, pictează, cântă, fă beat-box, dansează la bară, stăpânește un instrument muzical, vorbește în public. Sunt unii care pictează cu penisul. Aia se numește artă într-adevăr.

Vrei să faci strategie? Mergi și deschide-ți o afacere. Învață marketing. Fă strategii ca să treci mai ușor prin probleme și provocări. Joacă șah, etc.

Argumentul nr. 4: Boxul îți face condiție fizică și ajută la sănătate

Contra-argument:

Știi cam câte mii de alternative la sănătate și condiție sunt, pe lângă sportul de contact?

Sunt mii de alternative sportive și alimentare pentru sănătate. Nu e cazul să le înșir aici pentru că sunt evidente.

Argumentul nr. 4: Boxul îți formează un caracter puternic

Contra-argument:

Vrei să-ți formezi un caracter puternic?

Din ce-am experimentat eu până acum, sunt două cele  mai puternice unelte care îți formează un caracter puternic:

– acceptarea adevărurilor simple și dureroase din viață

– puterea de a spune NU atunci când ceva nu-ți convine

Vrei un caracter puternic? Du-te la un club de vorbit în public, învață să-ți susții punctul de vedere, învață să te exprimi, învață să spui NU.

Învață să empatizez, dezvoltă-ți inteligența emoțională.

Dezvoltă un proiect, o afacere, fă viața mai bună pentru 100 de oameni.

Învață să nu mai iei părerile oamenilor la modul personal. Învață să accepți critici și feedback-uri.

Să vezi atunci ce caracter puternic îți formezi.

N-ai nevoie de lupte pentru asta.

Cam asta a fost cu argumentele și pro-argumentele

Sunt de acord totuși cu acele arte marțiale în care se pune accent pe grație, ghidarea energiei tale și a oponentului, echilibrul psihic și fizic, meditație, etc.

Alea mai merg, să zicem.

Dar în rest, dacă te interesează cu adevărat sănătatea și armonia ființei tale, mergi frate și meditează zilnic, mănâncă ce trebuie, ieși în natură, aleargă, respiră cum trebuie, evită radiațiile, ia suplimente nutritive, etc.

Sunt foarte multe alternative care nu necesită compromisuri, pentru orice scop ți-ai propune.

Așa că succes! Pace!