De ce părinții tăi nu sunt zei absoluți de care trebuie să asculți

Articolul acesta este despre cum te lași influențat prea mult de educația părinților și cum poți ieși de sub influența lor limitativă, dacă este cazul.

Știi bine că tata și mama au o influență foarte mare asupra ta pentru că sunt primii oameni cu care ai interacționat prima dată pe această lume și cel mai mult.

De la acești doi oameni, mama și tata, ai învățat să conviețuiești și cu alte persoane: prieteni, colegi, parteneri de cuplu, etc.

Problema intervine atunci când educația părinților îți pune capac și te limitează.

Sau mai pe scurt, te transformă în copia lor, având intenții bune, desigur.

Totuși, intențiile bune nu garantează niciodată succesul.

Și eu am avut o intenție bună de a construi acest proiect, viatacaunjoc.ro, prin care să ajut tinerii ca tine, dar pe lângă intenția bună mi-am câștigat abilități online și o anumită educație de marketing.

Adică da, e cool că părinții tăi au intenții bune, dar au și mijloacele + educația necesare pentru a reuși să îți ofere o educație bună pornind de la intenția lor bună?

Majoritatea părinților nu au nici mijloacele și nici educația necesare.

Părinții mei au crescut la țară, la munca pe câmp. N-au avut acces la o educație reală.

Poate ai tăi au avut. Dacă părinții tăi sunt niște oameni autentic fericiți, împliniți, împăcați și calmi, atunci înseamnă că au avut o educație pe cinste.

Dar dacă părinții tăi sunt ca și ai mei, atunci citește mai jos.

Tu, ca și tânăr în această lume largă, trebuie să înțelegi niște lucruri ca să poți naviga liber și triumfător în societate.

Părinții tăi nu au puteri supranaturale

Doar pentru că părinții tăi te-au născut, nu înseamnă că s-au iluminat instantaneu cu o super educație și un super caracter.

Faptul că părinții tăi ți-au dat naștere nu vine la pachet cu maturitatea și cu o educație potrivită pentru tine.

Dar toți tinerii cad în această plasă emoțională care îi face să le acorde exagerat de mult credit părinților și părerilor acestora.

Fă acest experiment

Imaginează-ți că îți vezi părinții pentru prima dată și că îi vezi ca pe niște oameni care nu au legătură cu tine. Imaginează-ți că te întâlnești cu părinții tăi ca fiind niște prieteni, pur și simplu.

Ei, ce spui? Le mai acorzi același credit acestor 2 oameni când spun că știu ce-i mai bine pentru viața ta?

Observi acum că părinții tăi sunt și ei oameni care toți ceilalți și că pot greși, se pot înșela atunci când îți spun ceva?

Eu nu încerc aici să-i denigrez pe părinți sau să le diminuez importanța rolului în viața copilului.

Nu, nici vorbă.

Ci îți povestesc aici despre realitatea independenței și individualizării tale.

Nu poți să fii un individ unic, independent și strălucitor în această societate atâta timp cât asculți nonstop de părinții tăi chiar și atunci când nu sunt lângă tine.

Părinții tăi sunt și ei, ca și ceilalți oameni, ființe emoționale, mentale și spirituale.

Iar când asculți de ei, nu mai pune pe prim plan acel bagaj emoțional care se traduce așa: “băăăăi, sunt părinții mei, m-au crescut atâția ani, mama m-a ținut în brațe și mi-a dat țâță, au fost lângă mine, ei știu ce-i mai bine pentru mine, înseamnă că au dreptate în tot ceea ce spun despre mine.”

Nu fii naiv. Iubește-ți părinții, dar gândește-te că ai o întreagă aventură în fața ta, o viața întreagă de trăit. Și nu-ți dorești ca viitorul tău să fie trăit de convingerile limitative și fricile părinților tăi.

Fii atent, căci părinții tăi sunt în stare să meargă destul de departe ca să “te protejeze”. Cel puțin unii merg destul de departe.

De fapt ei te protejează de viață, de experimente, de greșeli, de trăiri, de plânsete, etc.

Ba mai mult, ei nici măcar nu te protejează pe tine, în adâncul lor vor doar să-și protejeze convingerile lor limitative pe care le proiectează asupra ta. Sau vor să trăiască prin tine ceea ce n-au apucat ei să trăiască în viața lor.

Sunt părinții tăi și îi iubești. Dar acesta este adevărul.

Iar când vine vorba de viața ta, de următorii 70 de ani din viața ta, cred că vrei să știi adevărul oricât de dur ar părea.

Experiența mea cu ascultarea părinților

Eu sunt de fel mai nebun și mai nonconformist.

De multe ori am purtat certuri cu părinții, în special cu tata pentru că nu am acceptat să urmez drumul obișnuit al unui individ comun al societății: mergi la școală, mergi la facultate, ia-ți o slujbă, căsătorește-te, fă copii și apoi bye bye. Știi povestea.

M-am trezit chiar acum câteva luni că părerea mamei despre o femeie din viața mea mă afecta și mă facea să am îndoieli (mici, ce-i drept).

Chiar și după câțiva ani în care mi-am trăit viața aproape în totalitate prin propriile alegeri, am ales un drum în viață foarte nonconformist, le-am refuzat alor mei plăcerea de a face ceea ce ei își doresc să fac.

Chiar și după acești ani, m-am trezit că părerea mamei mele despre o femeie din viața mea pe care nu a cunoscut-o niciodată, contează.

Absurd, nu?

Și apoi, după câteva minute de contemplare mi-am dat seama cât de absurd am fost să las părerea mamei să-mi intre în cap, în condițiile în care mama nu poate să dea lecții despre relațiile în cuplu, nicidecum.

Cum să gândești rațional, dincolo de emoții

Am făcut un calcul rapid: frate, dacă eu la doar 23 de ani, cu acces la o educație superioară, cu acces maxim la informație și resurse pentru dezvoltarea personală și spirituală, încă am multe blocaje emoționale și mentale…

…atunci ce să mai zic de părinții mei care au 50 de ani, 50 de ani în care n-au avut acces la nici o educație adevărată, 50 de ani în care au adunat traume și tot felul de blocaje și credințe limitative. Căci să fim serioși, au trăit în comunism.

Mă gândeam, lasă frate că poate mama are intuiția aia de femeie și știe ea ce spune. Mamele au deobicei intuiții pentru puii lor.

Dar de unde?

Dacă avea intuiția aia de femeie, o aplica în viața ei și era fericită, era un model pentru mine. Dar n-a fost să fie și nu văd de ce ar fi acum.

Eu am câțiva ani de când fac și experimentez diverse practici spirituale și nu numai pentru a deveni atât de sensibil încât să-mi pot asculta intuiția dincolo de aglomerația asta a vieții.

Și încă am dificultăți.

Ce să mai vorbim de părinți.

Vezi că nu are sens să le acorzi credit atunci când spun că știu ei ce-i mai bine pentru tine?

Atenție, căci influența emoțională a părinților are multe multe rădăcini în tine, copilul lor.

Și dacă nu începi să devii stăpân pe propriile alegeri, dacă nu începi să-ți faci propriile greșeli, dacă nu începi să-ți asumi riscuri că s-ar putea să dai greș cu alegerile pe care le faci tu și nu părinții tăi, atunci vei sta sub umbrela limitativă a părinților tăi mult și bine.

Poți învăța multe din relația cu părinții tăi

Totuși părinții tăi nu ți-au fost dați întâmplător. Ești menit să înveți ceva din relația cu ei. Pentru că părinții sunt foarte buni la a ne apăsa pe butoane. Deci ne scot în evidență acele slăbiciuni de caracter la care mai avem de lucrat.

Iubește-i pentru asta și fii recunoscător.

Dar spune-le NU oricum, când încearcă să-și impună părerile și sfaturile în viața ta.

Spune-le un NU hotărât, fără să te uiți în urmă, oricât i-ai iubi. Căci amintește-ți, dacă nu te iubești pe tine mai întâi, atunci nu poți iubi pe nimeni oricum.

Altfel ai fi dispus să acorzi mai mult credit opiniilor lor greșite și să riști să-i lași pe ei să-ți trăiască viața în locul tău?

Dacă răspunsul tău la această întrebare este NU, atunci ți-aș recomanda să-ți iei o misiune specială în următoarea perioadă în care să analizezi foarte detașat și logic sfaturile părinților tăi și să te antrenezi să spui NU.

Amintește-ți, nu asculta niciodată un sfat de la părinții tăi pe care ei nu l-au pus în practică cu succes în viața lor.

Nu asculta niciodată de sfaturile vehemente ale părinților tăi, ascultă doar de faptele lor.

Iar dacă tu vrei să ajungi ca ei, atunci urmează-le acele fapte, nici o problemă.

Dar nu asculta niciodată un bucătar care vrea să te învețe cum să devii aviator când el nu știe decât cartofi prăjiți.

Tot ce ți-am spus până acum poate suna dur față de părinții tăi, dar crede-mă, dacă nu înveți să fii ferm și hotărât când vine vorba de a-ți lua propriile alegeri, cel mai probabil vei fi frustrat peste câțiva ani că nu ți-ai luat propriile alegeri și nu ai fost dur la momentul potrivit.

Dacă vrei să scoți o buruiană din rădăcină, trebuie s-o apuci și să tragi ferm de ea. Nu poți să-i cânți poezii de dragoste și să aștepți să iasă singură.

Fii ferm, învață să spui NU.

Puterea cuvântului NU

NU-ul este cea mai puternică unealtă din viața ta când vine vorba de a te defini, de a-ți crea propriile granițe peste care nu are voie să treacă nimeni.

NU-ul te ajută să fii un individ unic, creativ și strălucitor în societate.

Dacă nu înveți să spui NU, atunci când trebuie, vei fi ca o casă în care intră fiecare când are chef, încălțat sau descălțat și stă cât vrea. Tu uitându-te la ei neputincios.

Totuși, să ai puterea să spui NU, nu e așa de ușor cum pare, cum e în teorie.

Îți trebuie energie concretă în anumite părți ale corpului ca să ai puterea să spui nu. Îți trebuie un fel de benzină care se câștigă prin anumite practici zilnice concrete. Ai nevoie de antrenament.

Începe antrenamentul prin a le spune NU cerșetorilor cărora nu simți să le dai bani din inimă, persoanelor care te întreabă pe stradă “dacă ai un minut la dispoziție” și agenților de vânzări de la telefonia mobilă care încearcă să-ți bage pe gât noi oferte de care nu ai nevoie.

Într-un articol viitor pe care-l vor scrie foarte curând, te voi învăța ce practici să faci ca să ai puterea să spui NU, chiar cu un zâmbet pe buze.

În final te las cu o mică recapitulare.

Nu fii laș, fii nebun, fă orice numai să-ți creezi și să-ți aperi spațiul de a-ți lua propriile alegeri în viață, de a-ți trăi propriile alegeri.

Eu unul am putut să refuz influența limitativă a părințilăr pentru că mi-am luat următoarea atitudine atitudinea:

Nimic de pierdut. Nu am niciodată nimic de pierdut.

Poți să-mi iei ce vrei, poți să nu-mi mai dai ce vrei, eu voi rămâne cu mine și voi rămâne întreg. Pe mine nu poți să mă iei. Eu voi rămâne. Deci nu am nimic de pierdut în nici un moment. Mă am pe mine, oricum fără mine viața mea nu există.

Trebuie să ai mereu un buton de catapultare de urgență în caz că avionul intră in picaj. Adică să te catapultezi când vezi că părinții sau oricare altă persoană încearcă să te șantajeze emoțional sau material dacă nu faci ce spun ei.

Și mulți părinți chiar fac acest șantaj, tot în numele bunelor intenții.

Ei nu sunt de vină.

Tu ești responsabil de tine.

E viața ta. Te-ai născut ca s-o trăiești.

Nu te-ai mai fi născut dacă ai fi fost menit să trăiești o viață prin alegerile părinților tăi. Adică să trăiești o viață la indigo cu cea a părinților.

Fii curajos, fii nebun, dă din coate dacă e nevoie. Nu lăsa pe nimeni să te bage sub plapumă și să-ți spună să fii cuminte și ascultător.

Nu te-ai născut ca să fii cuminte, obedient și copiator. Te-ai născut să fii un superstar și să ajuți oamenii din jurul tău cu darurile pe care le-ai primit la naștere, cu harul tău! Și fiecare om are un har, chiar dacă nu-l vede sau nu crede.

Asta a fost despre subiectul obedienței în relația cu părinții tăi.

Lasă-mi un comentariu și spune-mi ce-ai trăit!