Dovada absolută că mintea ta îți joacă feste când dai vina pe altcineva

Ai judecat vreodată pe cineva pentru felul în care te tratează, pentru că nu te înțelege sau pentru că face un lucru care te irită?

Probabil că da.

Atunci citește rândurile următoare în care o să-ți explic un fenomen care te va surprinde și deranja în același timp.

De fiecare dată când judeci un om pentru un lucru anume și te simți iritat, nervos sau revoltat, este de fapt vorba despre tine și nu despre el.

În 99% dintre cazurile în care judeci un lucru la o persoană sunt 99% șanse ca și tu să fi făcut acel lucru în trecut sau că îl vei face în viitor.

Te simți neîndreptățit că cineva te tratează cu superioritate sau că nu te respectă ?

Partenerul tău de cuplu te scoate din sărite cu un anume limbaj sau comportament repetitiv ?

Ei bine, ceea ce am să-ți spun e un lucru dur, dar adevărat și foarte folositor dacă ai puterea să-l accepți treptat:

Într-un anumit context, unui anumit om, îi oferi și tu același tratament pe care îl primești de la alții și te deranjează, simțind că ți se face o nedreptate.

Pe scurt, cei mai apropiați oameni ție, familia, prietenii, iubita/iubitul, rudele, te dau de gol enervâdu-te și iritându-te prin anumite tratamente și vorbe.

Ei sunt, literalmente, oglinzile tale, oglinzile felului în care a fost educată mintea ta să privească și să interpreteze realitatea.

Este foarte probabil să negi cu vehemență ce ți-am zis, și nu te condamn, căci îți trebuie o sinceritate crudă cu tine însuți ca să reușești să recunoști și să vezi acest adevăr la tine.

Oricât ai nega acest lucru, el este perfect adevărat și o să-ți demonstrez prin 2 exemple personale recente.

Cum reușea tata să-mi explodeze nervii

Am făcut doar 3 luni de facultate, după care am renunțat. Ei bine, timp de 2 ani, tata m-a tot tachinat și frecat la cap ca să mă reîntorc la facultate și să îmi iau o diplomă.

Bineînțeles, eu îi aduceam tot felul de argumente și dovezi foarte concrete că se poate trăi și altfel decât urmând o facultate.

Iar el nu le lua în considerare, nici nu le auzea, era “imun” la argumentele și dovezile mele concrete și reale.

Lucru care pe mine mă enerva la culme. Îmi făcea mintea să-mi dea eroare!

L-am blamat, l-am acuzat, l-am judecat și l-am jignit pentru faptul că nu vrea să-și deschidă mintea să vadă că nu este obligatoriu să merg la o facultate ca să trăiesc așa cum îmi doresc.

STOP!

Ghici ce?

Și mie, la fel ca și tatălui meu, îmi era foarte greu să accept faptul că prietena mea mergea la facultate și că făcea parte din “sistem”.

Deși mi-a explicat de atâtea ori și în diverse moduri că deocamdată aceasta este calea ei și felul în care vedea ea lucrurile, încă nu reușeam să accept acest fapt pe deplin.

Nivelul meu de acceptare a faptului că prietena mea mergea la facultate era egal cu nivelul meu de acceptare a faptului că tata mă trimitea la facultate și nu voia să-mi înțeleagă punctul de vedere.

Ambele contexte mă frustrau în egală măsură.

Mă frustra, mă plângeam și dădeam vina pe tatăl meu că nu mă înțelegea și mă trimitea constant la facultate, dar în exact aceeași măsura nici eu nu o înțelegeam pe prietena mea și o criticam pentru că se duce la facultate și face parte din sistem.

Observi similaritatea ?

E aceeași Mărie cu altă pălărie.

Talentul prietenei mele de a mă contrazice și irita

Acum o să-ți povestesc al doilea exemplu în care m-am prins în flagrant.

Check this out.

Dacă ești într-o relație de cuplu, probabil te enervează și pe tine anumite vorbe repetitive pe care ți le tot aruncă partenerul.

Prietena mea are un talent în a mă contrazice chiar și atunci când îi aduc dovezi super clare, concrete și echilibrate.

Ea găsește și născocește din orice un contra-argument.

Eu îi aduc argumente evidente, bazate pe fapte reale, iar ea vine cu un fel de contra-argument/completare care e excepția de la regulă și este abstract.

Mult timp m-a frustrat acest lucru, până când m-am surprins în flagrant că l-am făcut și eu, chiar după 1 oră după ce prietena mi-a oferit același gen de contra-argument abstract.

Da, după nici o oră, am intrat pe Facebook și am citit un articol despre sinceritatea de sine și puterea de a recunoaște adevărul.

Deși acel articol acoperea cam tot ce era de acoperit, eu aveam un “pitic pe creier” care căuta să critice, căuta lucruri greșite sau omise în acel articol, doar ca să arăt că sunt și eu inteligent.

Și am găsit unul, căci deh, sunt expert. Și am lăsat un comentariu la acel articol. Bineînțeles, era un contra-argument camuflat într-un comentariu constructiv, chipurile, în care am ținut eu morțiș să aduc o completare.

O completare care nu aducea mare plus articolului și era o excepție de la regulă.

Era unul dintre acele lucruri care, deși e adevărat, îl menționezi doar ca să te afli și tu în treabă.

Seara, m-am întins în pat și mi-a picat fisa:

Am făcut același lucru care mă frustrează când prietena mea îl face cu mine!

Și acestea sunt doar două exemple din multele pe care le-am observat în experiența mea (am călătorit alături de 13 tineri timp de 1 an și 3 luni).

Cum funcționează acest mecanism de oglindire

Este simplu și logic, dar îți trebuie sinceritate de sine și auto-observare multă ca să-ți dai seama:

Tu ai o minte. Și mintea ta are un anume fel în care funcționează, în care a fost educată să privească și să trateze realitatea.

Surpriză!

Cu aceeași minte cu care interpretezi comportamentele și vorbele pe care ți le oferă ceilalți, oferi și tu, la rândul tău, comportamente și vorbe altora.

Este aceeași minte care funcționează în ambele cazuri! Nu diferă! Este același motor!

De aceea, când nu poți accepta un lucru pe care ți-l face cineva, de fapt nu vrei să-ți accepți acea latură din tine care face, sub o formă sau alta, același lucru, altui om.

Mintea, neavând o realitate proprie palbabilă și concretă, de fiecare dată când îți creează iluzii despre ce se întâmplă în realitate, aceasta proiectează vina asupra unui lucru exterior sau a unui om dacă îți este cauzată o neplăcere.

De ce face mintea ta acest lucru?

Ca să nu cumva să privești la ea și să o dai de gol că este o iluzie și că distorsionează realitatea.

Dacă o dai de gol, ea își pierde din puterea asupra ta și va domina mai puțin. Lucru de care îi este foarte frică.

În momentul în care îți pui întrebările:

Hei, stai puțin, nu cumva l-am tratat și eu la fel, toamnă trecută, pe Andrei? Și acum mă plâng că sunt tratat în același mod ?

…Atunci pui lumina pe mintea ta și începi să vezi că, de fapt, cauza neplăcerilor tale este la tine.

De ce te găsești în situații neplăcute?

Pentru că societatea ți-a antrenat mintea să distorsioneze realitatea constant. Tu nu mai ești prezent să vezi realitatea obiectivă, așa cum este.

În loc să accepți realitatea obiectivă pe care ți-ai creat-o, ai fost învățat să trăiești în trecut și viitor și să-ți creezi fantezii, povești, idealuri, mituri și superstiții.

Și atunci se întâmplă următorul lucru:

Tu gândești, vorbești și faci anumite fapte, inconștient, și apoi, peste ceva timp, când apar “roadele semințelor” pe care le-ai plantat (gânduri, vorbe, fapte), tu nu vrei să accepți că ești responsabil de acele “roade”.

Mintea folosește trecutul, viitorul și poveștile ca să te facă să trăiești inconștient.

Iar apoi, când apar rezultatele felului în care trăiești, culmea, tot mintea ta te împiedică să privești adevărul și realitatea și te aburește cu fraze de genu’:

  • „El e de vină, nu tu.”
  • „N-ai făcut nimic ca să meriți asta.”
  • ”Ești un sfânt și totuși viața este nedreaptă cu tine.”

Și să ne înțelegem. Mintea nu este dușmanul tău. Ea este o unealtă foarte performantă.

Poate fi antrenată ca să-ți fie cel mai bun prieten sau poate fi antrenată ca să-ți fie cel mai mare dușman.

Diferența o face felul în care ți-o educi sau ți-o educă alții.

Sunt totuși și excepții de la regulă

Și acum, să știi că există și excepții de la regulă când vine vorba de această oglindire.

Oamenii nu vor oglindi mereu exact același lucru pe care îl faci și tu altora și care te frustrează când ți se face ție.

Dar să fii atent, căci de multe ori, este doar aceeași Mărie cu altă pălărie.

Ține de tine să descoperi nuanțele, diferențele și subtilitățile dintre cazuri. Ține minte totuși că vorbim despre oameni, ființe complexe, nu despre computere. 1+1 = 2.

Cum reușești să accepți adevărul și cât de mult te ajută

Mie mi-a luat aproximativ 3 ani de auto-educație, practică și auto-observare ca să încep să accept destul de bine acest adevăr și să-l folosesc ca pe o treaptă în maturizarea mea.

Este unul dintre cei mai răspândiți și trainici viruși mentali pe care îi are omenirea:

Acuzarea și aruncatul vinei pe ceva sau cineva exterior pentru propriile situații neplăcute.

Nu este ușor, necesită multă sinceritate și auto-observare, dar dacă reușești să-ți asumi acest adevăr, în ființa ta va apărea un nivel de conștiință superior.

Nivelul tău de responsabilitate va crește.

Îți promit că merită!

Data viitoare când cineva te frustrează, uită-te imediat în tine și descoperă cauza pentru situația neplăcută în care te afli !

Te îmbrățișez și te susțin!