Imposibilul este un mit: Explicația care îți deschide mintea să vezi că absolut orice este posibil

Probabil ai spus și tu la un moment dat că un anumit lucru este imposibil de realizat, chiar imposibil. Sau poate ai auzit pe alții spunând asta.

Eu sunt aici să-ți spun că nimic din ceea ce orice om de pe planetă își poate imagina nu este imposibil de realizat.

De fapt, cel mai măreț și nebunesc lucru pe care ți-l poți tu imagina este doar 1% din ceea ce este posibil de realizat pe acest Pământ și în acest Univers.

“Serios? Bun, aș vrea să văd cum poți face ca planetei Pământ să-i crească două brațe și să joace basket cu Luna”.

Răspunsul meu: Da, este posibil.

Cum se poate ca un lucru atât de nebunesc să fie posibil?

Teoretic este foarte simplu.

Sunt 3 lucruri necesare pentru a realiza orice lucru, oricât de nebunesc sau ieșit din comun ar fi:

  • Aliniere și sincronizare
  • Concentrarea minții cât mai mult timp într-o anumită direcție
  • Credința minții
  • Și, dacă obiectivul pe care vrei să-l îndeplinești este unul considerat foarte mare pentru mintea umană, atunci este necesar și un număr îndestulat de oameni care să fie aliniați, sincronizați, cu credință și concentrare în aceeași direcție.

Când zic aliniere și sincronizare, mă refer ca toți acei oameni care-și doresc același obiectiv să fie pe aceeași undă de frecvență de energie, de gânduri și de emoții.

Probabil ai văzut doi prieteni foarte buni care ajung să se completeze în conversații, ca atunci când unul dintre ei spune cu 1 secundă înainte exact ceea ce a vrut să spună celălalt. Sau fac aceleași mișcări în același timp, ori au aceleași obiceiuri dimineața sau seara la culcare. Poate amândoi prieteni meditează 30 de minute la aceeași oră.

Iar când vorbim de aliniere și sincronizare, ne referim și la alinierea cu sufletul tău divin.

Acum, cum faci imposibilul posibil?

Vezi tu, trebuie să înțelegi niște lucruri despre posibil și imposibil.

Nu există lucru imposibil de realizat, fie că vrei să câștigi o anumită sumă de bani, să te muți în propria ta casă, să poți levita sau să poți mișca o mașină doar cu puterea minții.

Totuși, cu cât obiectivul tău este mai mare, cu atât acel obiectiv necesită mai multă concentrare, credință și aliniere a minții, corpului și energiei tale.

Dacă vrei să ajungi să miști o piatră cu puterea minții, s-ar putea să ai nevoie de o viață întreagă de concentrare zilnică a minții.

Și e și normal, pentru  că nu e un lucru ușor. Noi nu am fost educați să ne descoperim puterile interioare atât de mult încât să putem mișca obiecte cu puterea minții.

Nu am fost educați nici măcar să câștigăm o sumă de bani decentă încât să ne putem cumpăra o viața confortabilă.

De fapt, majoritatea dintre noi, nu numai că nu am fost educați să ne expansionăm abilitățile și mintea, ba din contră, am fost limitați.

Știind acestea, nu e de mirare că multe lucruri ni se par imposibile. Chiar și niște lucruri banale, cum ar fi să ajungem să trăim cariera pe care ne-o dorim.

Dar asta nu înseamnă că există lucruri imposibil de realizat.

Înseamnă doar că orice lucru pe care vrei să-l realizezi are prețul lui care se traduce în efort, concentrare, credință și aliniere.

Cum ar fi posibil să miști un obiect cu puterea minții, de exemplu?

Explicația teoretică ce funcționează și în practică este simplă: Mintea umană influențează materia din jur.

Deja este demonstrat științific de mai mulți ani că totul este energie, absolut totul, chiar și scaunul pe care stai.

Intră aici pe Google și vezi, am făcut o căutare pentru tine.

Și nu există de fapt corpuri solide.

Există doar miliarde și miliarde și atomi, particule și celule în continuă mișcare.

Tot ce există în Univers se poate traduce într-un ocean de energie în continuă mișcare și transformare.

Nu există lucru solid, ci așa îl interpretează ochii noștri ca să ne putem bucura de acest joc numit viață.

Mintea noastră este și ea energie în mișcare.

Și atunci când mintea noastră se concentrează asupra unui lucru, un val invizibil de energie pleacă către acel lucru și începe să-l modifice.

De exemplu, când gândești bine despre cineva, un val de energie se duce de la tine către el și îl influențează pozitiv. În funcție de cât este de puternic valul tău.

Și asta depinde de cât de bine îți poți ține mintea concentrată pe o anumită imagine mentală.

De asemenea, dacă mai mulți oameni se aliniază și se concentrează în același timp asupra îndeplinirii unui obiectiv, este mult mai ușor de îndeplinit acel obiectiv.

Uite un caz foarte concret care arată cum puterea de sincronizare și concentrare mentală a mai multor oameni (3.000 oameni) a scăzut rata crimelor într-un oraș din U.S.

Deci da, cu îndeajuns efort de concentrare, credință, aliniere și sincronizare, absolut orice este posibil.

Ba mai mult, cel mai nebunesc lucru pe care și-l poate  imagina vreun om vreodată este doar 1% din ceea ce este posibil de realizat în acest Univers.

Acum, întrebarea este:

Ești dispus să faci efortul de concentrare pentru a-ți realiza obiectivul, sau o să te scuzi spunând că este imposibil de realizat?