Nestemata unui tânăr puternic: Sensibilitatea

Scriu acum acest articol după ce m-am certat cu prietena mea și apoi am discutat, ne-am înțeles și ne-am îmbrățișat cu lacrimi în ochi.

Noi tinerii suntem atât de săritori când vine vorba de a judeca, de a critica.

Foarte des ne judecăm părinții, partenerul de cuplu, rudele, prietenii, pe noi înșine și omitem un lucru sacru:

Prezența oamenilor în viața noastră.

Suntem tineri și orgolioși, avem impresia că toată viața este numai despre noi, despre ce avem noi de câștigat, despre suferințele noastre “unice” și despre preferințele noastre.

Luăm lucrurile de-a gata

Ne-am obișnuit atât de mult să avem oameni în jurul nostru care să ne susțină chiar și cu prezența doar, încat îi luăm de-a gata.

Ni se pare că avem dreptul să-i judecăm, să avem așteptări de la ei, să le cerem multe, să ne facă pe plac, să le spunem noi cum ar trebui să facă…

Și acum îți dau exemplul meu, căci i-am judecat mult pe părinții mei ca nu vor să înțeleagă și să accepte felul în care am ales să-mi trăiesc viața.

Dar știi ce? Într-o zi, m-am uitat mai atent și am văzut de fapt că la sfârșitul zilei, dincolo de vorbele pe care mi le spun, ei mă susțin material, prin fapte, prin muncă și foarte important: prin prezența lor în viața mea.

Sau mi-am judecat mult prietena, dar știi ce?

Este monumental să am prezența ei în viața mea, indiferent de ce face sau spune!

Îți dai seama cât este de prețios să ai un om lângă tine?

Îți dai seama că ai un întreg univers diferit lângă tine?

Ai alături un alt univers cu propriile lui trăiri, gânduri, căutări și energii.

Lângă tine stă un alt destin, un om!

În special când suntem tineri, uităm extrem de ușor aceste lucruri pentru că suntem prea orgolioși și plini de noi.

Suntem plini de dorințe și căutări tot mai multe și mai mari, încât uităm să apreciem lucrurile sfinte din viața noastră și considerăm că putem să facem salată cu ele.

Știi cât de multe oportunități îți oferă un om care este doar prezent lângă tine?

Cât de multe oportunități de a te înțelege tu pe tine, de a te cunoaște, de a te accepta, de a oferi puțină iubire necondiționată…

În schimb ce facem noi cu toate acestea?

Le respingem, aruncăm cu judecăți și critici, nu înțelegem și nu acceptăm, arătăm cu degetul ce nu ne convine…

Și toate ca să ne simțim noi mai bine în sinea noastră pentru că nu reușim să ne acceptăm și să ne ocrotim pe noi înșine.

Uităm de încrederea în noi, o astupăm cu orgolii, dorințe și așteptări.

Știi ce se întâmplă după ce judeci mult un om și acesta dispare la un moment dat, subit, din viața ta?

Începi să plângi și să-ți dai seama ce prost ai fost…

E un scenariu care se întâmplă celor mai mulți și e simplu de înțeles.

Tot timpul te-ai umflat în orgoliu și nu ai mai văzut grația și simplitatea frumoasă de a avea un om alături, indiferent cum este el.

Și după ce acesta a dispărut, orgoliul tău se dezumflă ca o supapă, încep să-ți curgă lacrimi, te sensibilizezi și reușești să vezi din nou gingășia și frumusețea unei prezențe umane în viața ta.

De ce când suntem tineri devenim noi atât de repede orgolioși și aruncăm cu critici?

Pentru ca avem o minte tânară, arțăgoasă și nestatornică.

Pentru că n-am trecut prin experiențe îndestulate care să ne cioplească. Suntem neciopliți 😀 

Pentru că nu avem încredere în noi, nu știm cine suntem și…nu știm ce-i cu noi.

N-am învățat să ne înțelegem modul în care funcționăm și să ne acceptăm suișurile și coborâșurile.

De asta ne încordăm și ne umflăm orgoliile cerând vieții să ne dea mai mult decât suntem.

Și știi ce se întâmplă când nu reușești să accepți un om în viața ta așa cum e și îl critici grozav ?

Nu reușești să accepți o parte din tine, de fapt.

Eu recunosc cu mâna pe inimă că de fiecare dată când critic și nu accept un om așa cum e, este pentru că exact acela este nivelul meu de acceptare față de mine însumi.

Și nu pot să te accept pe tine mai mult decât mă accept pe mine.

Iar viața se ocupă întotdeauna de tine. Se ocupă să-ți dea experiențe și oameni care să-ți stea în față ca o oglindă și să reușești să accepți fragmentele din tine pe care le-ai renegat și le-ai biciuit.

Pană ce mori, viața va face asta.

Iar dacă tu nu cauți să accepți omul din viața ta când apele sunt relativ liniștite, negreșit viața îți va da experiențe care te vor durea și care să te facă să-ți accepți acele părți din tine pe care le renegi.

Nu te poți ascunde de viață.

Pur și simplu așa merg lucrurile.

Viața îți oferă mereu doar ceea ce ești și te ajută să te întregești, să înveți să te accepți, să revii la sensibilitate și simplitate.

Chiar dacă uneori doare felul acesta în care ne ajută viața.

Dar doare nu pentru că viața este dureroasă, ci pentru că noi avem așteptări care n-au nici o legătură cu realitatea.

Și când viața îți bate la ușă și îți înmânează ziarul cu “ce se mai întâmplă în realitate de fapt”, atunci parcă încep “să te doară măselele”.

Așa e viața…

Tinerii se aprind repede

De-aia se spune despre noi tinerii că ne aprindem repede, suntem repeziți și gata gata să ne umflăm orgoliul din orice.

Pentru că nu am trecut prin acele experiențe care să ne lărgească aria de acceptare și înțelegere asupra lucrurilor.

Avem impresia că se termină lumea o dată la două săptămâni pentru că ne dăm atâta importanță de-aia falsă…și este vorba doar despre noi.

Dar știi care este soluția la toate astea?

Să începi să contribui în viața altora. Să mai lași egoismul deoparte și să  faci ceva și pentru alții, fără așteptări.

Fie că este vorba despre un animăluț sau o persoană, să dai din resursele tale și altora, doar de dragul de a oferi.

Asta îți va dezumfla orgoliul și te va readuce la sensibilitate și recunoștință, înainte ca viața să-ți dea un șut ca modalitate de a te trezi.

Asa că prietenul meu, te las cu un îndemn frumos:

Construiește, contribuie și apreciază!

Până data viitoare, pe curând!

Pace 🙂